Vârsta nu reprezintă un impediment în calea performanțelor românești, sulițașa Felicia Țilea-Moldovan reprezentând cel mai elocvent exemplu. La 43 de ani, vicecampioana mondială din 1995 tocmai a obținut în Barcelona (58,85 m) baremul de participare la al șaselea CE al carierei, cel din… Barcelona! E a doua în topul celor mai vârstnice atlete de pe „Bătrânul Continent” și știe deja unde se va afla în vara anului 2012. Desigur, la Londra!
Femeile ușoare, proxeneții, falsificatorii de carduri sau hoții de haine și parfumuri formează de obicei un cerc românesc în Spania. Cercul suspecților mai precis, unul care, de regulă, umbrește strălucirea performanțelor sportive obținute, ce-i drept, de un contingent tricolor mai redus în Peninsulă. O atletă de 43 de ani, care întârzie la antrenament zece minute blocată acasă de o lecție de matematică a băiețelului de 7 ani, Mario, taie aerul din Galicia, în nord-vestul Spaniei, cu un arsenal de sulițe. Pentru că longevitatea puștoaicei născute în Bistrița, într-un sat apropiat de Maierul Mariei Cioncan – „poți să scrii că-s dintr-o familie simplă de la țară” – s-a consumat succesiv în ultimul deceniu în localitatea Pontavedra. Acolo unde „Xena” și soțul său, antrenorul de canotaj Lucian Moldovan, au luat viața în piept în 2000.
Nebuna de pe stradă
La început, barajele au apărut ca ciupercile după ploaie, dar prin inventivitate, jaloanele au fost depășite la pas. „Lumea se uita la mine pentru că aruncam cu pietre sau cu mingi în copaci și n‑aveam unde să mă antrenez. Mergeam 250 de km pentru a mă pregăti într-un alt oraș. Pierdeam cinci ore pe drum până la Santander”, rememorează Țilea. Cea care ulterior parafa un angajament cu clubul din Valencia, un prim colac de salvare pentru menținerea pe linia de plutire a performanței. Iar rezultatele, ce au culminat cu prezența în finalele edițiilor JO de la Atena sau Beijing, au venit în paralel cu desfășurarea rolului de mamă, soție, gospodină dar și datorită unei schimbări radicale a programului de viață și de antrenament.
S-a ars cu cartofii prăjiți
„În România, tuturor sportivilor li se dă la masă cartofi prăjiți cu friptură! Aici mănânc doar pește și salate…Serviciu n-am avut niciodată și la vârsta mea, când pui în balanță ce ai făcut, te întrebi dacă e bine dacă ți-ai sacrificat viața„, continuă sportiva ce a devenit în timp și autodidact, renunțând la celebrele exerciții cu haltere, specifice probelor din atletism. Și totuși a avut continuitate. „Am apelat la tot felul de metode. Cu elastice la șpalier pentru a mă încălzi precum canotorii sau poloiștii sau masaj cu mingi de tenis sau de baseball. Așa economisesc și 30 sau 50 de euro cât m-ar costa o ședință. Și vă vine să credeți sau nu, în 30 de ani de sport n-am suferit nicio operație la cot sau la umăr, părți în care sunt predispuși aruncătorii!”. La o aruncătură de băț de Pontavedra va fi și CE în aer liber, unul în care filosofia de viață a sportivei de 43 de ani „arată lumii întregi că vârsta nu e o barieră!” și unde va constitui un model pentru toți atleții care se lasă la primul eșec mai usturător, la prima atenționare mai aspră a antrenorului sau la schimburile de prefix cu 2 sau cu 3.
Sulița nu se demodează
Dacă va bifa ediția din acest an a Campionatului European, Felicia Țilea-Moldovan ar fi unica atletă de pe Băttrânul Continent cu șase prezențe la activ. Debutul la competiția de profil datează tocmai din 1990, de la Split (loc 9), pe când bistrițeanca avea doar 23 de ani. În cazul în care va lua startul și la Olimpiada de la Londra, probabil că Feli (63,89 PB) ar fi lidera de vârstă a teamului tricolor – 45 de ani!
600 de grame cântărește o suliță din fibră de carbon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER